Portaulul ceățeanului


Secţiunea Informaţii UtileSelectaţi un domeniu din lista de mai jos:

        Având în vedere că domeniul protecției persoanelor cu privire la prelucrările de date cu caracter personal a fost de mai mult timp în centrul preocupărilor mediilor politice și sociale de la toate nivelurile, a fost dezvoltat și implementat un cadru normativ specific atât la nivel european cât și la nivel național. Astfel, la momentul de față prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date le sunt aplicabile acte normative de la nivelul directivelor europene până la nivelul ordinului de ministru, care pot fi consultate accesând link-urile următoare:

Directiva 2002 58 CE a Parlamentului European

Descarcă formular

Directiva 95 46 CE a Parlamentului European

Descarcă formular

Instructiunile MAI nr. 27 2010

Descarcă formular

Legea nr 6772001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulatie a acestor date

Descarcă formular

Legea 506 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protectia vieţii private in sectorul comunicatiilor electronice

Descarcă formular

Ordinul 52 2002 privind aprobarea Cerintelor minime de securitate a prelucrarilor de date cu caracter personal

Descarcă formular